Inainte sa te cunosc de Jojo Moyes 😍

lensa.ro

bookzone.ro

libris.ro

Oare ce s-a intamplat…inainte sa te cunosc? Aceasta este o intrebare pe care poate ca multi indragostiti si-o pun in ziua de astazi. Se gandesc la cum era persoana iubita inainte de ei. Cum se comporta, cu cine era. Daca va intereseaza un potential raspuns, avem solutia. E vorba despre cartea Inainte sa te cunosc de Jojo Moyes. Sigur ati auzit cel putin o data de acest roman de dragoste. A avut un succes nebun pe plan international. A fost un hit atat de mare, incat s-a facut si un film dupa carte. Puteti citi aici o cronica, daca aveti de gand sa il vedeti.

Inainte sa te cunosc de Jojo Moyes

Deși afirm că aș avea o aversiune față de romanele de dragoste – și chiar am pentru acele povești în urma cărora riști să dai în diabet – uneori partea aia sensibilă a mea iese la suprafață și cere și altceva în afară de crime și cazuri cu dispariții misterioase.

Care este actiunea din cartea Inainte sa te cunosc de Jojo Moyes?

Din descrierea de pe copertă am crezut c-o sa fie ocarte plină de clișee. Pe langa acest lucru, nici incipitul nu a fost atât de promițător. Fără regret am lăsat, timp de o săptămână, romanul lui Jojo Moyes pradă prafului de pe bibliotecă. Apoi, m-am reîntors în lumea lui Harry Potter. Pe la sfârșitul volumului patru, mi-am zis că ar cam fi cazul să-l las pe Harry să se obișnuiască cu ideea unui Lord al Întunericului proaspăt reînviat și să redeschid romanul de dragoste care a cucerit mulți cititori.

bookzone.ro

Lou Clark e o tânără deloc atipică, definiția lipsei de îndemânare și implicare, un alt om care lasă viața să treacă pe lângă el și se mulțumește dacă are bani să-și plătească chiria. Lou supraviețuiește, dar nu trăiește. Will, în schimb, până la accidentul ce îl imobilizează într-un scaun cu rotile, e un om de afaceri de succes, care în timpul liber escaladează munți, călătorește și face mult sex.

Cei doi sunt creați în această anti-teză specifică poveștilor de iubire. Dacă stăm să analizăm în perspectivă, Lou are nevoie de cineva care să o convingă că uneori în viață zona de confort a fiecăruia trebuie abandonată. De fapt, Will e tot ce are nevoie Lou, iar reciproca e valabilă de asemenea. În timp ce el o convinge că în viață trebuie să faci în așa fel încât să ai sute de momente de povestit nepoților, ea îi devine sprijin și îl face uneori să uite că un accident rutier l-a lăsat fără capacitatea de a-și mișca membrele.

Inainte sa te cunosc de Jojo Moyes – concluzii

Despre scriere nu ar fi multe de spus. Citate de postat pe rețelele de socializare nu am găsit, limbajul e facil. Moyes transmite prin personajele și întâmplările create idei de memorat și un plus de emoție. Mi-a plăcut fiindcă e genul de carte care are câte puțin din toate. Sunt replici amuzante și momente care îți dau cel puțin un sentiment de tristețe. M-a încântat fiindcă este o poveste care te învață să trăiești clipa. Iti arată că a-ți urma visele nu ar trebui să fie o alegere, ci un ordin pe care trebuie să-l respectăm.

Credeam că voi da ochii peste cap citind Înainte să te cunosc de Jojo Moyes, dar s-a pus atât de puțin accent pe relația protagoniștilor și atât de mult pe ideea de a transmite un mesaj, încât nu a fost posibil să nu apreciez cartea. E o lectură relativ facilă, pe care o recomand fiindcă își pune amprenta asupra cititorului.

Voi ce parere aveti? Scrieti-ne in sectiunea de comentarii sau pe Facebook. A, si daca tot intrati pe pagina sa ne spuneti, puteti lasa si un Like. Asa, veti fi tot timpul la curent cu recenziile de carte pe care le vom posta pe site. Pana data viitoare, la revedere.

bookzone.ro

One Reply to “Inainte sa te cunosc de Jojo Moyes 😍”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *