Urma de Adrian Alui Gheorghe

Urma de Adrian Alui Gheorghe

Azi e despre Urma de Adrian Alui Gheorghe. E un roman plin de neprevazut, care va va face sa nu puteti sa il lasati din mana.

Într-un alt spațiu cultural Urma ar fi fost un bestseller.  Un fantasy pentru care cititorii ar fi stat la coadă să și-l procure și să-l devoreze pe nerăsuflate. Romanul are toate ingredientele necesare unui astfel de „produs”. Are mister, ritm alert, limbaj accesibil publicului larg, bine adaptat la cronotoposul vizat. Si chiar daca subiectul e plin de gravitate, are si o doză substanțială de umor.

Urma de Adrian Alui Gheorghe

Ce se intampla in Urma de Adrian Alui Gheorghe?

Într-o altă istorie literară, Urma ar fi o carte de referință, bună de pus în manualele școlare. Ar avea un loc de cinste alături de prozele fantastice ale lui Eliade și Voiculescu. Cu atât mai mult cu cât trama sa este plasată în una dintre cele mai negre și (vai!)  puțin cunoscute perioade din istoria neamului nostru. Mișcarea de rezistență anticomunistă era aproape anihilată, iar exterminarea elitelor intelectuale se înfăptuia cu succes și în cetatea morții de la Aiud.

Iar îndoctrinarea „cadrelor” nu era  dificilă, acestea provenind din rândul declasaților. Ei aveau  probleme cu legea divină sau cu justiția pământeană. N-au găsit rezolvare prin recrutarea lor în rândul gardienilor noii orânduiri.

Urma lui Adrian Alui Gheorghe reprezinta o distopie

În altă cheie, Urma este o distopie în care un „sistem”. E în stare de perfectare, (căci ultimele „elemente” ale inteligenței, „dușmani ai poporului”, se încăpățânează să supraviețuiască – în ciuda tratamentului „uman” la care sunt supuși), câștigă teren și tinde spre universalitate. Dacă Orwell, Zamiatin și Huxley ne-au servit o „paradisiacă” lume nouă de-a gata, Adrian Alui Gheorghe ne dezvăluie rețeta fabricării ei, în cel mai curat românesc mod posibil.

Ororilor petrecute în aceste „fabrici ale morții” nu li se mai pot opune cei jertfiți pe „altarul” idolului roșu. Și nu este vorba numai de o generație de intelectuali români patrioți, ci și de multe generații care le-au urmat. Și aici intervine ilogicul pe care, fie că îl interpretăm kafkian, fie că îl asimilăm mioritic, în spiritul misterului blagian, trebuie să îl acceptăm ca singura realitate posibilă.

Adrian Alui Gheorghe confera Urmei o dimensiune istorica

Urma este și un roman istoric. Autorul se mărturisește că nu se documentează sistematic când scrie proză „de ficțiune”. Totusi, timpul, evenimentul și tipurile de personaje sunt fixate cu precizie, fără ambiguități literare.

În această sincopă a istoriei culturale românești, buna orânduială este bulversată și transformată în ceva de neînțeles chiar pentru un viitor proxim. Acest viitor proxim este generația contemporană apariției cărții. Aparatul opresiv este o entitate cu tentacule lungi, încă  se fac eforturi concertate (și dirijate) de blamare și anihilare a sentimentului firesc numit „naționalism”. Lumpenul rebreanian devine în Urma crema societății. El e ochiul vigilent al partidului unic, încețoșat de alcool (episodul cu marmitele cu apă preschimbată în votcă este antologic), stabilește normalitatea, iar mințile luminate devin „bandiții” din temnițe.

Care este mecanismul perfect al unei societati?

Nicio o societate orientată spre dictatură nu a reușit să creeze mecanismul perfect. Tot timpul o rotiță scârțâie pe undeva, gata oricând să dea peste cap întreg edificiul. În Urma, nu o întâmplare oarecare creează dezordine. Simbolic este aleasă zăpada tocmai pentru efemeritatea, dar și firescul și puritatea ei. Dar nu e nicio intamplare declansatoare, ci însuși aparatul. Deși aparent dirijat, este unul al haosului și al absurdului. De aceea, suspiciunea, frica de trădare (căci hoțul de hoț se teme și uzurpatorul de uzurpator) este cea care transformă fisurile. Transforma prapastii și oameni aparent normali în personaje fantastice.

Personajele din Urma de Adrian Alui Gheorghe sunt speciale

De la avatarurile eminesciene ale sfințiților prin suferință și până la ambiguitatea caragealiană din Calul dracului, de la iluzionistul ghinionist, la biblicul Lazăr care trage o beție „fantastică” cu torționarii săi, Adrian Alui Gheorghe își plăsmuiește și își mânuiește personajele cu o extraordinară abilitate. Pojghița care separă cele două realități este traversată cu ușurință în ambele sensuri. Nu poate fi pusă numai pe seama aburilor bahici. Nici macar pe seama unor imaginații paranoice sau deformate de chinurile fizice și psihice ale ocnașilor. Nu este, cu alte cuvinte, banal folclor de pușcărie.

Urma de Adrian Alui Gheorghe – concluzii

Urma este un roman al alienării individuale și colective. E si o parabolă despre pierderea umanului. Procesul de pierdere e diferit, in functie de personaje. El se produce prin degradarea lui în cazul gardienilor. Apoi, prin mitizare a jertfiților din temnițele comuniste. Dacă trupurile schingiuite ajung la groapa comună, istoria pregătește un piedestal pentru fiecare spirit supraviețuitor, iar acest roman este o piatră de temelie.

Urma de Adrian Alui Gheorghe este amprenta bocancului sovietic lăsată pe spiritul românesc, dar este și moștenirea spiritului național liber. Oglinda răsturnată pe care ne-o pune în față scriitorul este nu doar incomodă, ci răvășește conștiințe de Cititori. „Cât mai suntem, cât mai sunt”, vorba poetului, nu avem dreptul să uităm.

1 thought on “Urma de Adrian Alui Gheorghe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *